Guest post by Alex Serban
Tradiţiile româneşti trec printr-un moment de tranziţie (încă!) de la sat la oraş (şi retur!). Obiceiurile de la sat încă sunt transpuse la oraş într-un mod bizar şi de multe ori nepotrivit, împletite cu alte obiceiuri venite din alte ţări şi de la alte culturi. La fel şi muzica şi muzicanţii trec printr-o “tranziţie de criză”. Lăutarii şi muzica populară sunt înlocuti de DJ, muzică pop-rock-house-dance-latino, chiar ipod-uri. La rândul lor, chefliii sunt de multe feluri, dar foarte puţini fac ceea ce cred ei că e bine, pur şi simplu încearcă să împace şi capra şi varza, să facă un “mega-mix” care să mulţumească pe toată lumea.
Este o perioadă paradoxală, plină de compromisuri, la scurt timp după mutarea bruscă din perioada comunistă de la ţară la oraş, urmată în ultimii ani şi în prezent de încercarea de la retrăi viaţa de la ţară în oraş sau mai nou de fuga din mediul urban în cel rural.
Haioşi, groteşti, pitoreşti, hilari, gălăgioşi, melodioşi, simpatici sau antipatici, lăutarii rămân în cadrul nunţii la români un element în jurul căruia se învârt multe evenimente. Acompaniază şi ghidează nuntaşii, încă mai sunt sufletul multor petreceri şi încearcă să păstreze obiceiurile pe care le cântă şi le dirijează de generaţii.
Proiect realizat de Alex Șerban în cadrul Școlii de Fotografie Documentară Oskar.