Guest post by Alex Serban
TradiÅ£iile româneÅŸti trec printr-un moment de tranziÅ£ie (încă!) de la sat la oraÅŸ (ÅŸi retur!). Obiceiurile de la sat încă sunt transpuse la oraÅŸ într-un mod bizar ÅŸi de multe ori nepotrivit, împletite cu alte obiceiuri venite din alte ţări ÅŸi de la alte culturi. La fel ÅŸi muzica ÅŸi muzicanÅ£ii trec printr-o “tranziÅ£ie de criză”. Lăutarii ÅŸi muzica populară sunt înlocuti de DJ, muzică pop-rock-house-dance-latino, chiar ipod-uri. La rândul lor, chefliii sunt de multe feluri, dar foarte puÅ£ini fac ceea ce cred ei că e bine, pur ÅŸi simplu încearcă să împace ÅŸi capra ÅŸi varza, să facă un “mega-mix” care să mulÅ£umească pe toată lumea.
Este o perioadă paradoxală, plină de compromisuri, la scurt timp după mutarea bruscă din perioada comunistă de la ţară la oraş, urmată în ultimii ani şi în prezent de încercarea de la retrăi viaţa de la ţară în oraş sau mai nou de fuga din mediul urban în cel rural.
Haioşi, groteşti, pitoreşti, hilari, gălăgioşi, melodioşi, simpatici sau antipatici, lăutarii rămân în cadrul nunţii la români un element în jurul căruia se învârt multe evenimente. Acompaniază şi ghidează nuntaşii, încă mai sunt sufletul multor petreceri şi încearcă să păstreze obiceiurile pe care le cântă şi le dirijează de generaţii.
Proiect realizat de Alex Șerban în cadrul Școlii de Fotografie Documentară Oskar.
